[ X ]
Etichetele produselor alimentare vor conține informații mai detaliate despre conținutul acestora
28 Aprilie

Proiectul de lege care prevede noi măsuri de protecție a consumatorilor, prin oferirea mai multor informații despre conținutul produselor alimentare, a fost adoptat de Parlament, în lectura a doua.

Inițiativa legislativă, elaborată de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, își propune instituirea unui cadru normativ raliat la standardele internaționale și are ca scop asigurarea protecției sănătății consumatorilor și  garantarea dreptului acestora la informarea deplină, corectă și transparentă referitoare la produsele alimentare.

DOCUMENTUL prevede că etichetele produselor vor conține, în mod obligatoriu, informații despre prezența alergenilor, precum și despre prezența sau absența glutenului în alimente. De asemenea, va fi indicată țara de origine sau locul de proveniență a ingredientului primar, care nu este același cu țara de origine sau cu locul de proveniență precizat a produsului alimentar. Autorii proiectului mai propun etichetarea cărnii de pasăre, de porc, preparatelor din carne sau produselor din carne, precum și ouălor de consum cu mențiunea „Hrănit fără organisme modificate genetic” sau „Hrănit fără OMG”.

Totodată, în procedură parlamentară este și inițiativa legislativă a unui grup de deputați ai Fracțiunii „Partidul Acțiune și Solidaritate”, care prevede reglementarea mai strictă a etichetării produselor alimentare care conțin acizi grași trans. La propunerea Comisiei agricultură și industrie alimentară aceste proiecte au fost comasate, din considerentul că ambele inițiative operează modificări la Legea privind informarea consumatorului cu privire la produsele alimentare.

 

Inapoi la arhiva noutaților