Primii brazi de Crăciun din cadrul entităților silvice subordonate Agenției „Moldsilva” vor ajunge în pieţele din ţară la mijlocul lunii decembrie, transmite CURENTUL.
Contactat de reporterul nostru, inginerul-șef al Întreprinderii Silvocinegetice Strășeni, Sergiu Chihai a spus că în acest an doar din pepiniera din Străşeni vor fi scoși în vânzare aproape 20 mii de coniferi.
„Tăierea pomilor de Crăciun pentru piață se face odată ce primim primele comenzi. De obicei, începem pregătirea acestora pentru comercializare în jur de 10 decembrie, odată cu apropierea sărbătorilor de iarnă. În anul acesta avem preconizați pentru comercializare în jur de 20 mii pomi de Crăciun. Dimensiunile acestora variază de la un metru, șase, șapte și chiar peste douăzeci metri, iar în acest an vom avea pomi și de 25 de metri”, a spus Sergiu Chihai.
Potrivit inginerului regenerator al pădurilor din cadrul Întreprinderii Silvice Edineț, Zinaida Storodub, pepiniera din Edineț va comercializa în jur de patru mii de brazi cu înălțimea de 1,5 metri și 2,5 metri.
Prețurile pentru brazii din acest an încă nu au fost stabilite și urmează să fie anunțate de Agenția „Moldsilva” după stabilirea catalogului de prețuri pentru 2019.
În 2018 prețul de realizare din pepinierile silvice pentru un molid de 1 metru a costat minim 36 de lei (fără TVA), iar un pin de aceeași dimensiune 25 de lei, inclusiv crenguțele care aveau prețul de 8 lei/bucata. Pentru pomii cu înălțimea mai mare de 6 m a fost stabilit un supliment de 100 de lei pentru fiecare metru (molid) și 70 de lei (pin), care a fost adăugat suplimentar la prețurile menționate.
Mihaela Grosu