[ X ]
Elevii din familiile social-vulnerabile din Chișinău vor primi câte 700 de lei ajutor pentru noul an școlar
3 August
8000 de elevi din familiile social-vulnerabile din Chișinău vor primi câte 700 de lei ajutor din partea Primăriei pentru noul an școlar. Anunțul a fost făcut de primarul Ion Ceban, care spune că acest ajutor este acordat pentru al treilea an consecutiv, informează CURENTUL.
Direcția generală asistență socială și sănătate a Primăriei Chișinău a întocmit și a înaintat spre achitare listele de plată a titularilor de ajutor material unic în mărime de 700 lei pentru pregătirea elevilor către noul an școlar 2022-2023, din prima tranșă.
„Primăria municipiului Chișinău, implementează al treilea an, un Program de susținere financiară a familiilor defavorizate din capitala, pentru școlarizarea a 8000 elevi, care se realizează în 2 tranșe. În prima tranșă, vor beneficia de ajutor material 6423 copii, în sumă totală  de 4 496 100 lei, conform listelor prezentate de către Direcția generală educație, tineret și sport, în baza cererilor depuse la instituțiile de învățământ”, a anunțat Ion Ceban.
Au dreptul la ajutorul material unic, familiile fără venituri sau cu venituri mici din rândul categoriilor familiilor cu mulți copii, familii monoparentale, familii în care unul din părinți are grad de dizabilitate, familii care au statut de tutelă/curatelă (cu părinți decedați, lipsiți de drepturile părintești, inapți de muncă).
Titularii ajutorului material pot ridica plățile prin intermediul oficiilor poștale ale Î.S „Poşta Moldovei”, la prezentarea actului de identitate, începând de la 02.08.2022 până la 02.11.2022.
Inapoi la arhiva noutaților