Lilian Barcaru, Tudor Braniște și Violina Șpac sunt candidații admiși la concursul public pentru funcția de Director al Consiliului de administrație al Agenției Naționale de Reglementare în Energetică (ANRE). Decizia respectivă a fost adoptată de Comisia economie, buget și finanțe, transmite CURENTUL.
În total, opt candidați au depus dosare la Comisia economie, buget și finanțe. Acestea au fost evaluate, reieșind dintr-un șir de criterii privind corespunderea candidaților funcției respective.
Astfel, candidații la funcția de Director al ANRE trebuie să aibă studii superioare în domeniul tehnic, economic, financiar sau juridic şi experienţă de lucru de cel puţin 10 ani în unul dintre domeniile menţionate, dintre care cel puţin 3 ani în funcţii de conducere în instituții publice sau întreprinderi din sectoarele reglementate de ANRE. De asemenea, candidații trebuie să se bucure de o reputaţie ireproşabilă, să cunoască limba de stat și limba engleză și să nu fie membri ai vreunui partid politic la momentul depunerii cererii de participare la concurs.
Cei trei candidați desemnați vor fi invitați la proba interviu în fața Comisiei pe 24 decembrie.
După ce Comisia va nota candidații, câștigătorul cu cel mai înalt punctaj va fi votat de plenul Parlamentului.
În conformitate cu art.10 al Legii cu privire la energetică, Directorul Consiliului de administraţie este numit în funcţie de către Parlament, pe bază de concurs. Concursul de selectare a directorului se organizează de către comisia parlamentară de profil şi se desfăşoară în mod public.
Cristina Pendea