[ X ]
[ X ]
[ X ]
(EDITORIAL) O nouă sărbătoare națională în Moldova – Dumineca Orbului
15 Ianuarie

Profitând de o scurtă vacanță cu ocazia sărbătorilor de iarnă, am lichidat o veche „restanță” – am citit romanul lui Cezar Petrescu „Dumineca Orbului”, pe care demult vroiam să îl citesc, dar nicidecum nu îmi puteam face timp.

E un roman care gravitează cu toate personajele sale (principale și secundare) în jurul unei singure zile – o zi de duminică, „când preotul citește în Sfânta Evanghelie a lui Marcu și Ioan minunea Orbului tămăduit de Mântuitor la Betsaida”. Iar romanul te cucerește prin simplitate și prin redarea întocmai a destinelor umane. Spre deosebire de alți scriitori, care încearcă să le inspire eroilor lor calități ce-i fac să pară veniți din altă lume și la care, indiferent de problemele cu care se confruntă, totul se termină cu bine, Cezar Petrescu își prezintă eroii așa cum sunt în viață, așa cum îi putem întâlni și noi în oricine din cei ce ne înconjoară. Și în romanul său totul se termină exact așa ca-n viață – fiecare primește ceea ce merită. Iar ideea de bază este că minuni nu există și dacă vrei să ți se schimbe viața, schimb-o singur, printr-un minim efort.

Avem și noi, moldovenii, o Duminecă a Orbului – nu o dată pe an ci o dată la patru ani și ea se numește în popor Ziua alegerilor parlamentare. La fel ca și eroii lui Cezar Petrescu, așteptăm de la această duminecă minuni, dar, de regulă, nimic nu se întâmplă și, după ce ea trece, noi ne dăm seama că am rămas față în față cu realitatea tristă. La fel ca și eroii lui Cezar Petrescu, suntem niște orbi cărora le pare că văd și înțeleg totul, dar de fapt nu vedem și nu înțelegem nimic. La fel ca și eroii lui Cezar Petrescu suntem niște fataliști, care ne acceptăm cuminți destinul, chiar dacă știm că, cu doar un minim efort, am putem să îl schimbăm. La fel ca și eroii lui Cezar Petrescu ne dedăm plăcerilor de moment, mizând că, în timp ce noi ne trăim viața cum vrem, ceva se va schimba de la sine și va fi bine și pentru noi…

…Și deoarece asta suntem noi, propun ca duminicile în care în Moldova vor avea loc alegeri parlamentare să fie nu doar zile de odihnă, ci și zile de sărbătoare națională. Să numim convențional această sărbătoare Dumineca Orbului. Căci, oricum de fiecare dată după alegeri constatăm că am fost orbi și nu am făcut ceea ce trebuia pentru a ne schimba destinul.

Igor Volnițchi

Inapoi la arhiva noutaților