[ X ]
Echipele de pe ambulanță vor putea testa pacienții la COVID-19
8 Septembrie

Serviciul de asistență medicală urgentă prespitalicească a fost dotat cu teste rapide pentru depistarea virusului SARS CoV-2, iar personalul medical din cadrul echipelor de intervenție a fost instruit în utilizarea acestora, transmite CURENTUL.

Testarea pacienților cu suspecție de COVID-19 la etapa de prespital a început din data de 7 septembrie curent.

Intensificarea testării la COVID-19, inclusiv în cadrul serviciului de ambulanță va permite un control sporit al infecției și va contribui la reducerea cazurilor grave, deceselor sau a complicațiilor cauzate de COVID-19, prin confirmarea mai rapidă a diagnosticului și inițierea promptă a tratamentului corespunzător.

În același timp, pentru a vă proteja de infecție, reiterăm importanța purtării corecte a măștii de protecție, respectării regulilor de igienă respiratorie și a mâinilor și vaccinării împotriva COVID-19.

În condițiile apariției noilor tulpini ale virusului SARS CoV-2, care sunt mai agresive și mult mai contagioase, vă îndemnăm să fiți responsabili și prudenți. Totodată, la primele simptome de boală, să vă adresați fără întârziere la medicul de familie sau să solicitați Serviciul 112.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților