Condiții mai bune ca la oraș și spații de joacă moderne. De asta au parte cei 140 de copii de la grădinița „Andrieș” din satul Susleni, Orhei, unde, în ultimele luni, echipa lui Ilan Șor a investit pentru modernizări și dotări peste 700 mii de lei, transmite CURENTUL.
Primarul satului Susleni spune că instituția a fost asigurată cu materiale didactice, jucării și cu mobilier nou, care nu mai fusese schimbat de vreo zece ani.
„Am achiziționat mobilier, materiale didactice, terenuri de joacă, table distractive, calculatoare pentru grupele de copii care vom merge la școală, în toamnă. Numai pentru dotarea tuturor grupelor s-au cheltuit 120.000 de lei”, a menționat primarul Svetlana Sochirca.
Modernizarea grădiniței, care numără 33 de angajați, a fost posibilă datorită unui parteneriat eficient dintre administrația locală și cea raională.
„Sunt rezultatele unei colaborări eficiente dintre autoritățile locale și raionale. Am reușit să dotăm cu tot necesarul cele șapte grupe. Mă bucur că avem norocul să ne culegem roadele acestui parteneriat eficient”, spune Tatiana Boțan, directoarea grădiniței „Andrieș” din Susleni.
Renovarea celor șapte foișoare și pavilioane va constitui următoarea etapă a modernizărilor de la grădinița din Susleni.
„Urmează să evaluăm costul lucrărilor de modernizare a celor șapte pavilioane, vom amenaja spațiile de joacă arondate acestora. Pentru noi, asigurarea confortului copiilor în grădinițe rămâne prioritar”, spune Dinu Țurcanu, președintele raionului Orhei.
Liderul Partidului „ȘOR”, deputatul Ilan Șor, susține că cele mai mari investiții din țară se fac în grădinițele din raionul Orhei. Acum are loc transferul experienței și standardelor din grădinițele din municipiu către cele din satele raionului.
„În 2015, când am devenit primar la Orhei, primele investiții majore au fost făcute de echipa mea în grădinițe, așa încât în municipiul Orhei activează cele mai moderne instituții preșcolare din țară. În prezent, are loc transferul acestei experiențe către grădinițele din satele raionului Orhei. Reușim asta la Orhei, deoarece copiii și sistemul educațional sunt prioritățile noastre”, a menționat Șor.
Condițiile de instruire și educație din unele grădinițe din raionul Orhei sunt mai bune chiar și decât în unele din Chișinău.
„Toți știu că grădinițele din municipiul Orhei sunt dotate la cel mai înalt nivel, inclusiv cu piscine, saline, cu tot ce este necesar pentru dezvoltarea multilaterală a copiilor. Am ajuns la nivelul în care unele grădinițe sunt dotate și modernizate mai bine decât unele din capitală. Toate reformele făcute în grădinițe de echipa Partidului „ȘOR” sunt făcute cu multă dragoste, deoarece investițiile în educația copiilor sunt prioritare pentru noi”, spune deputatul Marina Tauber, vicepreședintele Partidului „ȘOR”.
De menționat că, luna trecută, echipa Partidului „ȘOR” a finalizat în satul Susleni, localitate pe de circumscripția nr. 19, unul dintre cele mai mari proiecte de iluminat stradal din raion. Acolo, o localitate care numără peste 4000 de locuitori, a fost construită o rețea electrică de aproape 50 de kilometri, pe care au fost montate 1500 de corpuri de iluminat de tip LED. Valoarea acestui proiect a depășit patru milioane de lei.
Cristina Pendea