[ X ]
[ X ]
[ X ]
Echinocţiul de toamnă 2021! Semnificația acestui fenomen
22 Septembrie

În 2021, echinocţiul de toamnă are loc la 22 septembrie: 22 h 21 m şi reprezintă momentul când ziua este egală cu noaptea în orice loc de pe Pământ. Din punct de vedere astronomic, acest moment marchează trecerea la anotimpul de toamnă, informează CURENTUL.

Există două astfel de fenomene: echinocţiul de primăvară şi echinocţiul de toamnă.

De la un an la altul, fenomenul nu se produce la aceeaşi dată datorită faptului că anul calendaristic nu este egal cu cel tropic. De când a fost alcătuit calendarul gregorian (1582), echinocţiul de toamnă s-a produs în zilele de 21, 22, 23 sau 24 septembrie, mai des însă la 22 sau 23 septembrie.

După echinocţiul de toamnă, ziua (perioada de timp iluminată de Soare într-un ciclu de 24 de ore) devine tot mai mică iar noaptea tot mai mare până la solstiţiul de iarnă, din 21 decembrie 2020.

Cele două puncte de pe ecliptică în care se află Soarele în momentul echinocţiului se numesc puncte echinocţiale, fiind denumite punctul vernal şi, respectiv, punctul autumnal. Cuvântul „echinocţiu” derivă din cuvântul francez „équinoxe”, care, la rândul lui, provine din latinescul „aequinoctium”, format din „aequus” – „egal” şi „nox”, „noctis” – „noapte”.

Calendarul popular păstrează în zona echinocţiului de toamnă amintirea unui străvechi început de an, marcat de moartea şi renaşterea Zeiţei Mumă, de origine neolitică, peste care părinţii bisericii creştine au suprapus moartea, numită Adormirea (15 august), şi naşterea Fecioarei Maria (8 septembrie).

Vremea se răceşte, începe migraţia păsărilor, iar o vorbă populară spune că acum se schimbă pălăria cu căciula.

https://www.agerpres.ro

Inapoi la arhiva noutaților