Interpreta Dana Markitan şi-a petrecut anii de şcoală la Ungheni şi a mers la o şcoală cu profil de arte, de unde şi are amintiri frumoase. Pentru CURENTUL a vorbit despre acea perioadă și nu doar.
„Când am mers la școală prima dată aveam 7 ani și eram tare curioasă. Mergeam la școală cu profil de artă. Cea mai frumoasă amintire din anii de școală este în clasa a 6-a, când am devenit vedeta școlii, fiindcă oarecum am fost recunoscută ca talent. Dar și mă îmbrăcam tare deosebit, fiindcă bunelul meu lucra la Moscova. Îmi plăcea când în clasele mari fugeam de la anumite lecții și beam ceai de 2 lei cu fetele. Cel mai greu în acea vreme era să învăț matematica, şi în general, erau infinite lecțiile de fizică, chimie, toate obiectele reale. Obiectul meu preferat –limba franceză. Profesorul care și-a lăsat amprenta asupra mea doamna Babici, fiindcă e o profesoară tare bună, cu cerințe și obiectivă. Simțeam că mă iubea, dar nu arăta asta. Școala m-a învățat… of nu înțeleg dacă sincer și până acum pentru ce e școala, dar cred că e ca să umbli cu un anumit colectiv dintr-o clasă în alta, să poți să te împaci cu profesorii, și am învățat cum e să fii vedetă, că atunci când la Bac ești prinsă cu o „fițuică”, ți se spune încetișor: „Dana, fă ordine pe scaun” și asta e tare drăguț”, a povestit ea.
Dana a spus că nu preferă nici anii de școală, nici cei de studenție, ci – libertatea de după. „Dar, dacă totuşi din două una: atunci mai degrabă studenția. Dacă aș da timpul înapoi – în anii de școală sau de studenție, poate aș învăța mai bine şi aș fi lucrat din adolescență. Sfatul meu pentru cei care sunt elevi și studenți în această perioadă este să încercați să conștientizați totul, să filtrați informația și să învățați anume ceea ce vă servește la realizarea visului vostru, a talentului dăruit vouă”, a conchis ea.
Cristina Tomac