[ X ]
După mai bine de trei decenii… Anatol Șalaru: Plec din viața politică acum, pentru că vreau să lupt eficient cu propaganda rusă
18 Aprilie

Anatol Șalaru, fost ministru, fost deputat, fost președinte al Partidului Unității Naționale, și-a anunțat plecarea din politică, informează CURENTUL. 

„După cum ați văzut, în ultimul an de zile m-am implicat în susținerea cauzei Ucrainei, în combaterea diversiunilor ruse și în informarea oamenilor despre pericolul reprezentat de Putin. Cred că Ucraina trebuie susținută total până la victoria sa, cum mai cred că oamenii trebuie să știe adevărul, să primească informațiile reale, să li se ofere instrumentele reale pentru a putea face diferența între adevăr și minciună. Federația Rusă s-a construit pe minciună, pe inventarea unor ”realități”, iar noi moldovenii știm bine acest lucru.

De aceea, pentru că vreau să mă concentrez și în perioada următoare pe aceste lucruri, am decis să părăsesc viața politică. Le mulțumesc tuturor celor cu care am lucrat și le sunt în continuare aproape cu sufletul. Plec din viața politică acum, pentru că vreau să lupt eficient cu propaganda rusă, vreau să împărtășesc din cunoașterea mea dobândită în timp. Știu cum putem combate otrava lui Putin care este inoculată atât în Moldova cât și în Uniunea Europeană și de aceea vreau să mă dedic total acestei activități”, a declarat el într-o postare pe Facebook.

Fostul ministru a subliniat că asta nu înseamnă că nu va susține aceleași idealuri pe care le-a susținut de 35 de ani încoace.

„Rămân fidel crezurilor mele! Rămân fidel idealurilor noastre pentru care am luptat”, a conchis el.

Inapoi la arhiva noutaților