Lucrările de construcție a drumului de ocolire a orașului Comrat, traseul național M3, prezintă un progres de 34%, transmite CURENTUL.
În prezent, se execută lucrări de așternere a straturilor de bază, lucrări de construcție a terasamentului, podurilor și podețelor, așternerea straturilor rutiere.
Reabilitarea acestui traseu va reduce zgomotul și poluarea aerului din oraș, va elibera drumurile locale de traficul mașinilor de mare tonaj și va reduce timpul de deplasare asigurând confortul participanților la trafic.
Drumul de ocolire a orașului Comrat are o lungime de 18,2 km cu o investiție a construcției de peste 29 mln euro.
Lucrările au demarat la începutul lui februarie 2019 din banii alocați de Banca Europeană de Investiții.
Până la sfârșitul lunii ianuarie a anului 2022, este preconizată finalizarea construcției drumului cu două benzi de circulație, de către antreprenorul din Turcia, Compania ONUR Taahhut Tasimacilik Insaat Ticaret Ve Sanayi A.S..
Cristina Pendea