DRSA Călărași, secția Siguranța Produselor Alimentare efectuează controale la cererile agenților economici pentru obținerea Certificatului de Înregistrarea Oficială pentru Siguranța Alimentelor, transmite CURENTUL.
Inspectorii secției SPA au inspectat depozitul de fructe și legume proaspete care se află în raza raionului Călărași, depozitul frigorific dispune de opt camere frigorifice cu capacitatea maximă de depozitare de 1 100 tone.
Pe viitor aici se planifică depozitarea fructelor și legumelor proaspete importate, destinate pentru consumatorii din țară și fructe/legume din propriile plantații care ulterior vor fi exportate peste hotarele țării.
Agentul economic și colaboratorii au fost instruiți în respectarea siguranței produselor alimentare, depozitarea fructelor și legumelor în conformitate cu legislația în vigoare, și întocmirea documentației necesare obligatorie pentru funcționarea și depozitarea fructelor și legumelor proaspete la temperaturi controlate.
Cristina Pendea