La data de 19 iulie 2021, prin intermediul serviciului 112, a parvenit informația precum că 2 persoane suspecte au lăsat o cutie albă de plastic cu un conținut necunoscut în parcul Alunelul din sectorul Buiucani al capitalei, transmite CURENTUL.
Imediat, la fața locului a fost redirecționată o patrulă de carabinieri a Direcției Regionale Centru a IGC, ce asigura ordinea publică în preajmă. La scurt timp, au fost localizate 2 persoane, una de gen masculin, iar alta de gen feminin ce corespundeau semnalmentelor comunicate de solicitant.
Fiind stopate pentru verificări și luate la întrebări, persoanele au recunoscut că obiectul le aparține. Întrebați ce se află în cutie tânărul în vârstă de 24 ani a recunoscut că în cutia albă se află 5 pachețele cu droguri.
La fața locului a fost solicitată grupa operativă a IP Buiucani, pentru a ridica obiectul suspect. În urma examinării conținutului cutiei au fost depistate 5 pachețele de tip Zipp-lock ce conțineau substanță uscată, de culoare alb – gălbuie, precum și substanță cristalizată de culoare albă, care au fost transmise pentru expertizare.
Bărbatul a fost condus la IP Buiucani pentru documentare și stabilirea tuturor circumstanțelor.
Cristina Parfeni