[ X ]
Droguri de peste 2,6 mln. lei sechestrate de polițiști. Un alt membru al grupării reținut
18 August

Ofițerii Direcției Antidrog a Inspectoratului național de investigații al IGP, în conlucrare cu angajații Inspectoratului de Poliție Rîșcani al mun. Chișinău, sub conducerea procurorilor din cadrul oficiului Rîșcani al Procuraturii municipiului Chișinău, au destructurat în luna mai, activitatea infracțională a unei grupări infracționale specializată în contrabandă și comercializarea drogurilor, fiind reținute în flagrant delict trei persoane. Astfel, au fost sechestrate droguri în valoare de peste 2,6 mln lei, transmite CURENTUL.

Investigația pe acest caz a continuat, astfel a fost reținut un bărbat, în vârstă de 38 ani, originar din raionul Fălești, cu rol de transportator-curier al drogurilor. La fel, a fost identificat și liderul grupării, care s-a dovedit a fi un cetățean al Federației Ruse. Acesta, dirija activitatea criminală a membrilor, aflând-se în Federația Rusă, distribuind sarcini membrilor grupării, organiza transportarea drogurilor din țările UE și introducerea acestora pe teritoriul Republicii Moldova, ulterior organiza transportarea spre Federația Rusă și comercializarea acestora.

Ca urmare a trei percheziții efectuate în raionul Fălești, polițiștii au depistat și ridicate droguri în valoare de peste 3.100.000 lei, și anume 1000 pastile Ecstasy cu valoarea de peste 300.000 lei (o pastilă era comercializată la prețul de 200 – 300 lei consumatorilor), peste 3,5 kg de MDMA cu valoarea de aproximativ 2.800.000 lei (un gram de MDMA era comercializat la prețul de 600 – 800 lei consumatorilor), cântar electronic, bani proveniți din realizarea drogurilor.

În cadrul acțiunilor procesuale efectuate s-a stabilit că drogurile erau transportate din Olanda, iar în acest sens erau utilizate automobilele dotate cu locuri special amenajate ca ascunzișuri.

Băbatul a fost reținut pentru 72 de ore, ulterior instanța de judecată a dispus aplicarea măsurii preventive sub formă de arest pe un termen de 30 de zile, iar liderul grupării urmează a fi anunțat în urmărire generală.

În cazul în care le va fi demonstrată vina, aceștia riscă o pedeapsă penală sub formă de închisoare pe un termen de la 7 la 15 ani, pentru „Circulația ilegală a drogurilor, etnobotanicelor sau analogilor acestora în scop de înstrăinare”.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților