[ X ]
Dreptul la pensie va putea fi solicitat prin procură
8 Iulie

Dreptul la pensie va putea fi solicitat prin procură. În acest sens, astăzi, Guvernul a aprobat proiectul de modificare a Legii privind sistemul public de pensii, în scopul facilitării procedurii de solicitare a pensiei, transmite CURENTUL.

Conform proiectului, cererea de pensionare şi actele necesare se vor putea depune la organul teritorial de asigurări sociale de la domiciliu, nu doar de persoana care a obținut dreptul la pensie, dar şi de către reprezentatul desemnat prin procură.

Proiectul vine în sprijinul persoanelor care din cauza stării de sănătate nu se pot deplasa pentru a depune personal cererea de pensionare şi actele necesare la organul teritorial de asigurări sociale, inclusiv a persoanelor aflate peste hotarele țării, care în legătură cu situația creată din cauza pandemiei de COVID-19, nu pot reveni în țară pentru a-și realiza dreptul la pensie.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților