Chirurgia obezității – un nou proiect lansat la Institutul de Medicină Urgentă (IMU), informează CURENTUL.
În premieră, medicii specialiști din cadrul Institutului de Medicină Urgentă au efectuat 3 intervenții chirurgicale laparoscopice Gastric Sleeve. Astfel, 3 pacienți au fost supuși tratamentului chirurgical contra obezității morbide. Aceștia s-au prezentat cu IMC (indicele masei corporale) peste 40, afecțiuni asociate, cum ar fi hipertensiunea arterială, diabetul zaharat de tip 2, care s-au ameliorat în scurt timp în urma operației.Intervențiile chirurgicale au fost realizate pe cale laparoscopică, prin minimă invazivitate și agresiune asupra țesuturilor implicate, lucru deosebit de important pentru reușita terapeutică finală la pacienții obezi. Pacienții au fost externați la a treia zi postoperator fără complicații.
Pe parcursul a două săptămâni de supraveghere, la pacienți s-a remarcat scădere considerabilă în greutate (10-16 kg), reducerea esențială a glicemiei și normalizarea tensiunii arteriale.Pentru efectuarea acestor intervenții a fost necesară implicarea unei echipe multidisciplinare și internaționale, formată din:
Dr. Igor Maxim, șef Departament Chirurgie;
Dr. Serghei Cobîlețchi, șef Departament ATI;
Prof. Erman Aytac, Clinica Universitară ATAKEN, Grupul de Spitale ACIBADEM, Turcia.
„Prin chirurgia bariatrică şi metabolică se obține scăderea în greutate, remisia imediată și completă pe termen lung a diabetului zaharat tip 2, dislipidemiei, precum și ameliorarea până la vindecare a afecțiunilor asociate obezității”, a menționat Prof. Erman Aytac, Clinica Universitaă ATAKEN, Grupul de Spitale ACIBADEM, Turcia.
Colaborarea între aceste instituții a fost facilitată de Dr. Inga Pasecinic, Centrul Strategii și Politici de Sănătate, membru al Consiliului de administrare a IMU.
„Obezitatea este nu doar o problemă estetică, ci și o boală cronică pe care nu trebuie să o neglijăm. Mai mult ca oricând, expresia „suntem ceea ce mâncăm” capătă sens astăzi, într-o lume în care obezitatea a fost recunoscută ca fiind o epidemie globală, reprezentând, alături de afecțiunile asociate, a doua cauză de mortalitate, după fumat”, a menționat Dr. Inga Pasecinic, Centrul Strategii și Politici de Sănătate.
Chirurgia bariatrică este considerată a fi cea mai eficientă modalitate de tratament al obezității, reușind să reducă sau chiar să facă să dispară efectele comorbidităților cum ar fi bolile cardiovasculare, apneea în somn, artroză și coxartroza, diabetul zaharat, etc.
Prin abordarea tratamentului chirurgical împotriva obezității, scăderea ponderală va fi durabilă prin diminuarea considerabilă a aportului alimentar și prin determinarea organismului să consume rezervele acumulate în exces. În acest mod, starea de sănătate și calitatea vieții vor fi îmbunătățite.
Obezitatea a devenit o problemă de sănătate care afectează populația multor țări dezvoltate, afecţiunea fiind o problemă de sănătate publică și în Republica Moldova. Frecvenţă crescută a obezităţii poate transforma boala ȋntr-o reală epidemie pe viitor.