Două pretinse clarvăzătoare din capitală au fost condamnate la câte opt ani de detenție, după ce Procuratura municipiului Chișinău le-a demonstrat vina de comiterea escrocheriei în proporții deosebit de mari, transmite CURENTUL.
Respectivul proces penal a fost pornit în baza plângerii depuse de o locuitoare a capitalei care reclama acțiunile ilicite ale învinuitelor, care sunt mamă și fiică, și care, în intervalul anilor 2014-2017, şi-au promovat prin Internet capacităţile pretins extrasensoriale, susţinând că au puteri miraculoase de vindecare și atragere a norocului.
Potrivit materialelor, persoanele interesate erau invitate la domiciliul învinuitelor, unde prin înşelăciune, erau determinate să achite câte 100 de lei pentru o „primă şedinţă de vindecare”. Ulterior, prin metode psihologice specifice de manipulare acestea dobândeau bunurile victimei pe care, în caz de refuz, o amenințau cu decesul copiilor sau alte consecințe grave pentru familia acesteia.
În acest mod, potrivit probatoriului, inculpatele au dobândit de la o femeie bunuri de peste 388 mii lei. Mai mult decât atât, fiind presată psihologic de către învinuite de „înlăturare a aurei negative”, victima s-a împrumutat cu sume mari de bani de la bancă, dar şi de la rude, ascunzând destinația adevărată a împrumutului.
La faza cercetării judecătorești inculpatele au restituit benevol părții vătămate suma prejudiciului cauzat prin infracțiune.
Cristina Pendea