[ X ]
Două persoane sunt învinuite de abuz de serviciu la efectuarea auditului financiar al „Air Moldova”
13 Decembrie

Procuratura Anticorupție informează opinia publică despre terminarea urmăririi penale și transmiterea în instanța de judecată a cauzei penale în privința a două persoane, învinuite de săvârșirea abuzului de putere sau abuzul de serviciu, transmite CURENTUL.

În cadrul exercitării obligațiunilor funcționale, abuzând de atribuțiile acordate de a asigura efectuarea auditului rapoartelor financiare, contrar prevederilor legale, urmărind scopul tăinuirii situației financiare a întreprinderii, persoanele au periclitat activitatea societăților de audit care urmau a efectua auditul (obligatoriu a fi efectuat anual), prin neprezentarea la timp și în volum deplin a informației necesare, fapt care a dus la imposibilitatea exprimării opiniei asupra situațiilor financiare ale ÎS CA „Air Moldova” încheiate la 31.12.2014, 31.12.2015, 31.12.2016 și inerent, la prezentarea Consiliului de administrație, a raportului auditorului, în vederea evitării evaluării indicatorilor de performanță a administratorului.

În circumstanțele reiterate, urmare a decontării nejustificate a sumelor de bani pentru efectuarea auditului, în lipsa opiniei auditorului asupra situațiilor financiare ale ÎS CA „Air Moldova”, Întreprinderii de stat, i-a fost cauzat un prejudiciu material în sumă totală de 1 044 325, 15 lei inclusiv TVA.

Subsecvent, informăm că în gestiunea Procuraturii Anticorupție și a organului de urmărire penală a Centrului Național Anticorupție au rămas alte cauze penale care au ca obiect al investigațiilor acțiunile persoanelor atât publice cât și private legate de activitatea fostei Întreprinderi de Stat Compania Aeriană „Air Moldova” iar la emiterea unor decizii procesuale, vom reveni cu detalii suplimentare.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților