[ X ]
Două persoane au decedat în urma incendiilor izbucnite în 2 raioane ale țării
3 Decembrie

În ultimele 24 de ore, două persoane au decedat în incendii în două raioane ale țării noastre, transmite CURENTUL.

Potrivit datelor Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al MAI, primul caz a avut loc în satul Abaclia, raionul Basarabeasca. În dimineața zilei de ieri salvatorii au fost alertați pentru a interveni la lichidarea unui incendiu într-o construcție auxiliară a unei case de locuit. În timpul lichidării incendiului salvatorii au depistat cadavrul carbonizat a unui bărbat în vârstă de 61 de ani. În urma arderii a fost afectat interiorul construcției cu suprafața totală de 24 m2.

Totodată, al doilea caz în care a fost necesară intervenția pompierilor a fost înregistrat ieri în satul Jora de Sus a raionului Orhei. Potrivit IGSU, incendiul a izbucnit într-o casă de locuit. Ajunși la fața locului pompierii au reușit să lichideze focul în cel mai scurt timp, iar în interiorul casei a fost depistat cadavrul proprietarului în vârstă de 71 de ani. Potrivit primelor informații, incendiul s-a produs după ce o plapumă  de pe cuptor a mocnit, iar proprietarul se presupune s-ar fi intoxicat cu produsele arderii și fum. Cauza, circumstanțele, dar și prejudiciile materiale în ambele cazuri urmează a fi stabilite ulterior.

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență îndeamnă oamenii să respecte cu strictețe normele antiincendiare în timpul rece a anului. Pentru a evita tragediile cetățenii sunt rugați să fie foarte prudenți în timpul utilizării surselor de încălzire și la exploatarea canalelor de evacuare a fumului. În caz de defecțiune a acestora este indicat reparația urgentă și folosirea acestora doar după verificarea.

Conform IGSU de la începutul anului în Republica Moldova s-au produs 1558 de incendii în urma cărora au decedat  99 de persoane.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților