Moldovencele Olga Verbiţchi şi Nicoleta Nucă vor participa la cel de-al șaptelea sezon – „Bravo, ai stil!”, din România, care va începe în această toamnă, la Kanal D, informează CURENTUL.
„Particip la “Bravo, ai stil! Celebrities” pentru experiența în sine și din dorința de a evolua; de mică, de când am început să cânt și am intrat în lumea artistică, am realizat că trebuie să dețin „tot pachetul”, iar stilul face parte din acesta. Este important să ai o anumită imagine coerentă, care să fie ca un mesaj către publicul tău, să te pui în valoare și prin ceea ce alegi să porți, iar alegerile vestimentare să nu fie în contradicție cu tine, ci dimpotrivă, să te reprezinte. Sper că o sa mă descurc bine, îmi place să învăț, să încerc lucruri noi” – spune Olga, pe pagina de instagram a emisiunii „Bravo, ai stil!”.
De asemenea, cei de la – „Bravo, ai stil” menţionează: Olga Verbițchi este o tânără cântăreață, care la doar 20 de ani se bucură deja de recunoașterea unui public larg, atât în Republica Moldova, țara de proveniență, cât și în România. Este absolventă a Liceului de Arte din Chișinău, studentă la Actorie, în București, pasionată de muzică, în toate manifestările ei, și dans. A colaborat cu artiști precum Damian Drăghici, Kio și DJ Sava. Aflată mereu în căutarea noului și a esteticului, Olga speră să își definească și rafineze stilul în cadrul competiției „Bravo, ai stil! Celebrieties”.
La fel, în această emisiune participă interpreta Nicoleta Nucă.
„Îmi plac provocările, sunt mereu dornică să ies din zona mea de confort, prin astfel de lucruri cred că oamenii pot evolua, pot deveni tot mai buni în ceea ce fac. Cred că „Bravo, ai stil! Celebrities” va reprezenta o astfel de provocare personală, cu siguranță voi învăța lucruri noi despre mine, despre oameni și asta mă motivează cel mai mult. Am un stil versatil și sunt sigură că în competiție voi învăța multe lucruri noi legate de fashion, despre care nu știam până acum și care mă vor ajuta pe viitor ”, spune Nicoleta, pe social media.
„Bravo, ai stil! Celebrities” va reprezenta călătoria transformațională – “
„Metamorfoza” celor nouă concurente care au spus “Da!” celei mai frumoase provocări stilistice.
Precizăm că, „Bravo, ai stil!” este emisiune românească a reality show-ului concept My Style Rocks sau İște Benim Stilim. A fost difuzat prima dată pe 22 august 2016, de către canalul de televiziune Kanal D România și a devenit rapid unul dintre cele mai urmărite show-uri de televiziune din România în anul 2016 și până în present.
Cristina Tomac