Prim-ministrul Dorin Recean a participat la ceremonia de inaugurare a Expoziției naționale „Fabricat în Moldova”. În discursul său, premierul a dat asigurări producătorilor locali că Executivul va continua să-i susțină atât prin programele guvernamentale, cât și prin deschiderea noilor piețe de desfacere.
Premierul Dorin Recean a vizitat standurile producătorilor și a apreciat produsele expuse de către cei aproape 45 de antreprenori la CIE „Moldexpo”. Totodată, prim-ministrul a îndemnat cetățenii să viziteze Expoziția „Fabricat în Moldova” și a susține producătorii locali.
„În Republica Moldova avem talent, inovație, avem oameni care știu să producă și să realizeze bunuri și servicii competitive atât pe piața locală, cât și pe cea internațională. Procesul de integrare europeană ne deschide și mai multe piețe – putem să valorificăm acest potențial enorm în statele membre ale UE, dar și în alte țări. Vreau ca noi să fim mândri cu ceea ce putem să producem aici, acasă”, a menționat șeful Cabinetului de miniștri.
Prim-ministrul Dorin Recean le-a mulțumit reprezentanților corpului diplomatic pentru faptul că sprijină Republica Moldova în procesul de integrare în diverse spații economice și sociale.
„Avem companii cu produse foarte bune, apreciate pe plan internațional și asta trebuie să ne încurajeze. Guvernul va continua să susțină inițiativa și producătorii locali prin diverse programe, dar și prin efortul nostru consolidat de a face disponibile pentru dumneavoastră piețele internaționale”, a mai declarat șeful Executivului.
Peste 350 de antreprenori autohtoni participă la Expoziția națională „Fabricat în Moldova”, care se desfășoară, în perioada 31 ianuarie – 4 februarie, la CIE „Moldexpo”. Expoziția este organizată de Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, sub patronajul Guvernului, în parteneriat cu Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului.