[ X ]
Dorin Cimil nu pleacă de la CEC: Chiar dacă am fost desemnat de către PAS…
17 Septembrie

Șefia Comisiei Electorale Centrale (CEC), Dorin Cimil susține că a luat act de declarația Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), prin care îi cere demisia, informează CURENTUL.

„Consider că nu am luat decizii, nu am întreprins acțiuni și nu am făcut declarații care ar constitui o încălcare a legii sau a jurământului depus și ar servi drept temei pentru demisie”, spune Cimil.

Prin urmare, el adaugă: „Cu privire la acțiunile despre care se menționează că le-am întreprins, vreau să declar următoarele. Am gestionat, în limita competențelor, transparent și corect, procesul de înregistrare prealabilă, am prezentat informații relevante subiectului și am dispus verificarea cererilor depuse la CEC. Urmare finalizării procesului de înregistrare prealabilă, am sesizat autoritățile competente să verifice informațiile sub aspectul veridicității datelor prezentate”.

Cu privire la circulara despre finanțarea campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale, Cimil spune: „Menționez că nu o susțin, nu am susținut-o, de asta nici nu am semnat-o, iar argumentele le-am expus într-o ședință de lucru cu participarea membrilor CEC”.

În acest fel, șeful CEC adaugă: „Chiar dacă am fost desemnat de către acest partid politic, îmi mențin poziția echidistantă, iar acțiunile mele nu favorizează un anumit concurent electoral. În deciziile pe care le iau mă conduc strict de principiile legalității, dreptății și independenții, nu mă las și nu mă voi lăsa influențat de vreo forță politică. În contextul celor expuse, continui să-mi realizez atribuțiile conform prevederilor legale. Îmi asum responsabilitatea deplină pentru deciziile luate în calitate de Președinte al Comisiei Electorale Centrale”.

Mihaela Conovali

Inapoi la arhiva noutaților