[ X ]
Dorin Chirtoacă s-a lansat în campania electorală pentru alegerile prezidențiale
10 Octombrie
La fostul pichet sovietic de grăniceri, abandonat și aflat în ruină, din localitatea Cotul Morii, a avut loc acțiunea de lansare în campanie electorală a candidatului Blocului Electoral UNIREA la alegerile prezidențiale, Dorin Chirtoacă, transmite CURENTUL. 
Potrivit unui comunicat de presă, acțiunea a avut drept scop demontarea simbolică a hotarului dintre români și români, dintre Republica Moldova (RM) și România, prin tăierea sârmei ghimpate și deschiderea porților de la frontieră, închise și legate cu aceeași sârmă ghimpată.
„De asemenea, ne-am propus prezentarea, anume la frontieră, a diferențelor dintre partea stângă și dreaptă a Prutului, pentru a atrage atenția societății asupra nedreptății care persistă asupra populației din actuala Republica Moldova (RM). Astfel, în cadrul evenimentului, a avut loc, de fapt, o lansare-protest cu prezentarea programului electoral, constând din 20 de puncte”, se spune în comunicat.
Programul electoral al candidatului MPU constă în prezentarea realităților și a vieții de dincolo de Prut, în domeniile sănătății, educației, agriculturii, protecției mediului, infrastructurii, energiei și anume:
1.     Alocații pentru copii până la 18 ani –  50 – 100 Euro /luna
2.     Burse 50 – 200 Euro
3.     Salarii în economie – 500 – 1000 Euro
4.     Salarii profesori și educatori – 500 – 1000 Euro
5.     Salarii medici  1000 – 2000 Euro
6.     Pensii 200 – 500 Euro
7.     Subvenții în agricultură  – de la 170 Euro / ha
8.     PIB pe cap de locuitor: RM – 2000 Euro, România  – 10000 Euro
9.     Autostrăzi – inclusiv autostrada UNIRII
10.  Fonduri europene gratuite care acoperă 70% din constul inițial al unei    investiții, practic în orice domeniu
11.  Medicină mai performanță, spitale mai bine dotate
12.  Fonduri pentru relansare economică – 80 miliarde Euro
13.  Salarii plătite oficial
14.  Locuri de muncă
15.  Creștere economică – 8% / an
16.  Pace și securitate în cadrul NATO
17.  Prețuri mai mici
18.  Descentralizare, dezvoltarea satelor și orașelor
19.  Energie regenerabilă
20.  Un mediu mai sănătos.
„Aceasta nu este o listă exhaustivă a beneficiilor Unirii, sunt doar câteva exemple. Odată cu înfăptuirea Unirii, aceste beneficii, dar și toate celelalte, vor deveni realitate și pentru cetățenii actualei RM care se vor putea bucura, în sfârșit, de o viață mai bună, de siguranță zilei de astăzi și de încredere în ziua de mâine”, mai comunică formațiunea.
Totodată, în cadrul evenimentului, participanții au amintit partenerilor europeni și americani, despre faptul că sârma ghimpată și frontiera pe Prut, pusă de Hitler cu Stalin, în 1940, persistă și azi, aducând după sine sărăcie, corupție, crimă organizată, plecări masive peste hotare și lipsa unei speranțe de viață în RM.
„Am solicitat, încă o dată, repararea acestei nedreptăți, oferindu-le simbolic, în dar, câte o hartă a României Mari cu sârmă ghimpată aplicată deasupra, în dreptul râului Prut. Astfel, ne exprimăm îndemnul pentru a fi sprijiniți în realizarea Unirii, pentru a face parte din marea familie europeană – din Uniunea Europeană”, mai punctează MPU.
FB_IMG_1602345630994 FB_IMG_1602345628542 FB_IMG_1602345626300 FB_IMG_1602345624254
Cristina Parfeni 
Inapoi la arhiva noutaților