O nouă ședință de judecată în dosarul Primarului general al mun. Chișinău, Dorin Chirtoacă, a fost amânată, informează CURENTUL.
Ședința a fost amânată din cauza că judecătorul s-a abținut de la examinarea acestei cauze.
Potrivit Primarului, urmează ca abținerea judecătorului să fie examinată și ulterior să se revină la dosar.
Totodată, Dorin Chirtoacă a venit cu câteva precizări:
„Unu – se dorește discreditarea și denigrarea mea și asocierea cu cuvântul „mită” a numelui meu.
Doi – ceea ce se întâmplă este o bătaie de joc, un abuz, orice zi în plus de aflare a mea în arest este abuz din partea autorităților statului.
Trei – vom ataca în judecată acțiunile Procuraturii pentru arestarea care a avut loc și toate acțiunile. Este o calomnie.
Patru – solicit publicarea integrală a dosarului și accesul organismelor internaționale ale drepturile omului la acest dosar.
Cinci – în cazul în care o persoană, eu sau altcineva, va fi condamnat pentru ceea ce scrie în dosar, atunci Constituția RM nu reprezintă mai mult nimic decât hârtie cu care se poate merge la veceu, ceea ce scrie sunt aberații și acuzații nefondate”.
Totodată, Dorin Chirtoacă a menționat că va sesiza repetat organismele internaționale pentru drepturile omului, pentru a veni și a face cu cunoștință cu abuzurile. „Se caută cu insistență altceva, sunt intimidați agenți economici, sunt impuși să scrie mărturii mincinoase despre mine, precum că aș fi cerut ceva de la ei. Prin ceea ce se întâmplă în ultimele luni sunt prejudiciate proiectele europene ale Primăriei. Eu am înțeles că, ceea ce s-a întâmplat în ultimele luni nu este altceva decât o încercare de împiedicare a mea în administrație. Și, adevărații hoți sunt la Primărie și Președinție”, a mai spus Chirtoacă.
De menționat că, astăzi, la ora 14.00, urmează să aibă loc ședința de judecată la Curtea de Apel, unde se va decide dacă va fi sau nu prelungit mandatul de arest pe numele lui Dorin Chirtoacă.
Andriana Cheptine