[ X ]
Dorin Chirtoacă: „Dacă e așa dezastru în Chișinău, de ce acest oraș este singurul care se dezvoltă în Republica Moldova?”
17 Mai

Fostul primar general al capitalei, Dorin Chirtoacă, în cadrul unei conferințe de presă, a vorbit despre situația din Capitală ca rezultat a activității sale, dar și despre următoarele alegeri locale din municipiu, informează CURENTUL.

„După cum cunoașteți, aceste alegeri nu au fost dorite, dar altă soluție nu a fost. O altă soluție decât alegeri anticipate nu a fost, ori la o înțelegere cu regimul Plahotniuc-Dodon nu aș fi mers în nici într-un caz. Nu aș fi mers la o asemenea înțelegere, asta cred că e clar pentru toată lumea”, a subliniat el.

În acest fel, Chirtoacă a comunicat despre apartenențele politice ale candidaților la primăria Chișinău. „Haideți să nu ne mințim, în acești 10 ani întotdeauna am fost sinceri unul față de alții. Să fim sinceri și pe 20 mai, nu există candidatul Silvia Radu, există candidatul Plahotniuc. Totodată, nu există candidatul Ceban, există candidatul Dodon. Dacă vrem să fim sub talpa acestui regim, mergem și votăm Ceban și Radu, iar dacă vrem să fim cetățeni, atunci mergem și votăm Munteanu. Haideți să nu ne mințim și să fim sinceri. Noi suntem corecți, după cum am fost acești 10 ani de activitate”, a declarat el.

Totodată, Chirtoacă a decis să vină cu o replică, adresată candidaților la primăria mun. Chișinău, care l-au acuzat de inactivitate. „Cum adică este rău în Chișinău? De ce vin oamenii atunci în Chișinău? Dacă e așa dezastru în Chișinău, de ce acest oraș este singurul care se dezvoltă în Republica Moldova?”, a conchis Chirtoacă.

Mihaela Conovali

Inapoi la arhiva noutaților