Liderul Partidului Liberal (PL), Dorin Chirtoacă, susține că, mâine – 9 iulie, urmează să aibă loc o licitație cu privire la tichetarea electronică din transportul public din Chișinău. Astfel, potrivit liberalului, caietul de sarcini, publicat pe site-ul achizițiilor, a fost modificat, informează CURENTUL.
„Când s-a făcut anterior o licitație în acest sens, a câștigat o întreprindere din Taiwan, care este considerată a fi o regiune separatistă la Republica Populară Chineză. Respectiv, China s-a opus ca o întreprindere din Taiwan să se ocupe de această chestiune. S-a încercat vreo 2-3 ani să fie depășită problema și să se găsească posibilitatea ca experții ceia fiind buni în ale electronicii să vină, totuși, în Republica Moldova. Până la urmă, împreună cu BERD, s-a decis să se renunțe la acest câștigător, pentru care s-a făcut o licitație internațională”, a relatat Chirtoacă.
Prin urmare, liberalul a comunicat detalii cu privire la situația actuală.
„Proiectul a fost reluat, s-a luat chestiunea de la capăt și am ajuns într-un blocaj. În cazul în care această licitație va avea loc mâine, atunci va fi o fraudă. Va fi o licitație aranjată, exact ca în cazul parcărilor cu plată. Dorim să prezentăm două documente în acest sens: caietul de sarcini aprobat de Consiliul municipal la 22 decembrie 2017 și caietul de sarcini care a fost publicat pe site-ul achizițiilor publice la 1 iulie 2019. Diferența dintre aceste două caiete de sarcini este esențială. Dacă în caietul de sarcini aprobat de consiliu, găsim condiții care presupun achitarea în tranșă a acestor servicii, atunci în celălalt caiet de sarcini – sunt alte lucruri, exact ca în parcările cu plată”, a adăugat Chirtoacă.
Potrivit liberalului, proiectul a suferit și alte modificări. „Cert este că, nici un cuvânt nu putea să fie modificat pe site-ul achiziții.md, nici unul. Diferă foarte mult”, a conchis liderul PL.
UPDATE 10.18: Dorin Chirtoacă a scris pe Facebook: „Dupa ce am anuntat conferinta de presa, astazi dimineata, la ora 7:52, Agentia Achizitii Publice a anulat licitatia cu privire la sistemul de tichetare electronica din transportul public din Chisinau. Ce-i drept, motivul invocat este demisia presedintelui grupului de lucru, nu cel demonstrat de noi – falsificarea documentatiei de licitatiei. Pentru AAP: vedeti ca nu exista niciun vicepresedinte al grupului de lucru, ati scris oleaca de cai verzi pe pereti… Si nu uitati sa cercetati falsificarea caietului de sarcini”.
Mihaela Conovali