[ X ]
Doi noi membri în cadrul Comisiei Naționale pentru constituirea circumscripțiilor uninominale permanente
19 Septembrie

Comisia Națională pentru constituirea circumscripțiilor uninominale permanente s-a întrunit, astăzi, în ședință, transmite CURENTUL.

În cadrul debutului ședinței, președintele Comisiei, Iurie Ciocan, a anunțat despre suplinirea celor două funcții vacante în cadrul Comisiei. Astfel, din partea UTA Găgăuzia va activa în Comisie președintele Adunării Populare a regiunii, Vladimir Cîssa și din partea Consiliului Național de Participare, Sergiu Ostaf.

În cadrul ședinței de astăzi, Comisia va examina răspunsurile la demersurile adresate Comisie Electorale Centrale, Agenția Servicii Publice și să adreseze cerințele către reprezentanții de la Biroul Național de Statistică și a Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene.

Pe ordinea de zi sunt trei întrebări: aprobarea Planului de activitate, informația de la instituțiile spre care s-au adresat demersuri și principiile de lucru pentru această zi.

(update 19:00)
În cadrul ședinței, Iurie Ciocan a făcut un apel către fracțiunile parlamentare PLDM, PCRM, PL , dar și PAS să participe la discuții.

Următoarea ședință va avea loc marți, 29 septembrie, la orele 16:00.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților