[ X ]
Doi moldoveni reținuți în Ucraina, transmiși autorităților naționale
25 Decembrie

Doi moldoveni, care au ajuns ilegal în Ucraina prin regiunea transnistreană, au fost transmiși autorităților naționale pentru continuarea cercetărilor și luarea măsurilor legale ce se impun. Mai mult că una din persoanele readmise este dată în căutare de către poliție, transmite CURENTUL.

Conform acordurilor de readmisie semnate între Republica Moldova și Ucraina, în punctul de trecere a frontierei Starokazacie (Ucraina) a avut loc întâlnirea polițiștilor de frontieră cu grănicerii ucraineni în scopul transmiterii a celor doi cetățeni moldoveni.

Din cercetările primare, bărbații sunt locuitori ai raioanelor Dubăsari și Criuleni, cu vârste de 19 și 48 de ani. La data de 21 decembrie curent, persoanele au traversat ilegal hotarul moldo-ucrainean, prin regiunea transnistreană, fiind reținuți pe teritoriul Ucrainei.

În cadrul verficărilor suplimentare s-a stabilit că în baza de date tânărul figura ca dat în urmărire de către Inspectoratul de Poliție Dubăsari, pe faptul documentării acestuia pe art.166 Cod Penal al R.M. În acest sens au fost informați colegii de la Inspectorat care au și preluat persoana, conform competențelor. Cel de-al doilea cetățean moldovean este cercetat în stare de libertate.

Inapoi la arhiva noutaților