[ X ]
Doi deținuți și o femeie la libertate – trimiși în judecată, pentru înșelarea a 30 de victime, sub pretextul comercializării lemnelor de foc
15 Septembrie

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a trimis pe banca acuzaților doi deținuți și o femeie aflată la libertate, după ce au primit aproape 100.000 lei în avans pentru pretinse vânzări a lemnelor de foc, care până într-un final nu au fost livrate.

Schema a fost implementată de către cei trei membri ai grupului criminal organizat, în perioada octombrie 2021 – februarie 2022, iar sub conducerea procurorilor PCCOCS și ofițerilor din cadrul Direcției Generale Urmărire Penală a IGP a fost investigată păgubirea a 30 de persoane din diferite regiuni ale țării.

Astfel, datele dosarului penal relevă faptul că cei trei publicau anunțuri false pe internet privind comercializarea lemnelor de specii tari (salcâm, frasân, stejar), la un preț avantajos de 700-800 lei pentru un metru cub; iar de la clienții care-i apelau, pretindeau în avans diferite sume de bani cuprinse între 2000-8000 lei. Ulterior, banii erau transferați pe conturile create în acest scop de învinuiți, după care aceștia erau însușiți de către membrii grupului criminal organizat.

Cei doi bărbați au vârste de 22 și 31 de ani, fiind deținuți în penitenciarele din Leova și Pruncul unde-și execută pedepsele pentru comiterea altor infracțiuni deosebit de grave. Femeia are vârsta de 52 de ani și este căsătorită cu unul din deținuți, din perioada anului 2021.

Potrivit legii, escrocheria comisă în cadrul unui grup criminal organizat se pedepsește cu închisoare de la 4 la 8 ani, iar până la pronunțrea unei hotărâri judecătorești finale, cei trei se prevalează de prezumția nevinovăției.

În context, procuratura vine cu un îndemn în adresa cetățenilor, în preajma sezonului rece, să fie prudenți și vigilenți la anunțurile publicate pe platformele de internet privind comercializarea lemnelor de foc pentru a nu cădea pradă escrocilor.

Inapoi la arhiva noutaților