În această noapte, un incendiu a cuprins locuința unei familii din localitatea Moscovei, raionul Cahul, transmite CURENTUL.
În interiorul casei se aflau doi copii. Flăcările au distrus acoperișul casei în proporție de 15% și o anexă a locuinței cu suprafața de 16 metri pătrați. La fața locului a intervenit un echipaj al Detașamentului salvatori și pompieri Cahul care au reușit să scoată din casa care ardea un băiat în vârstă de 8 ani și o fată în vârstă de 5 ani. Frații au fost salvați de pompieri, iar la moment viața acestora este înafara pericolului.
Potrivit primelor informații incendiul a fost anunțat la ora 00.22 minute. În momentul arderii copii se aflau de unii singuri acasă, iar părinții acestora erau plecați în sat. La momentul intervenției pompierilor ușa casei era încuiată, iar minorii se aflau într-o odaie îndepărtată a locuinței. Datorită intervenției operative copii au fost scoși din zona de risc, fiind ulterior lichidat incendiul.
Toate circumstanțele și cauza producerii arderii urmează a fi stabilite de specialiști.
Cristina Parfeni