Ofițerii de investigații speciale ai Direcției regionale Nord au reținut două persoane, aflate în căutare națională. Unul din bărbați este învinuit pentru trecere ilegală a frontierei de stat, iar celălalt că și-ar fi falsificat documentul de călătorie pentru a i se autoriza ieșirea din țară, transmite CURENTUL.
Azi dimineață, la valorificarea unei informații operative, polițiștii de frontieră au identificat locația de aflare a unui conațional care acum câțiva ani a traversat ilegal hotarul moldo-ucrainean. Bărbatul, originar din raionul Drochia, a comunicat că știa despre faptul că se afla în căutare, avea intenția de a veni pentru a-și achita amenda, însă tot a amânat.
Un alt conațional a fost reținut pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.361, al.1 Cod Penal al Republicii Moldova, și anume pentru falsificarea actelor oficiale. Originar din raionul Orhei și reținut în municipiul Bălți, persoana a declarat că nu cunoștea despre faptul că se află în căutare și nu avea cum să primească vreo citație pentru că nu locuia la adresa indicată în acte. Acum ceva timp, aceasta a încercat să părăsească teritoriul Republicii Moldova cu documentul de călătorie în care era modificată dată expirării. Motiv pentru care este documentată penal.
Pentru preluarea procedurii de urmărire penală, ultimul învinuit a fost prezentat Procuraturii raionului Ocnița, iar celălalt este reținut pentru 30 de zile și informați reprezentanții Procuraturii raionului Briceni.
Acțiunile date fac parte din planul operațiunii ”Căutare-2021” care constă în măsuri speciale de investigații, în scopul depistării și reținerii infractorilor aflați în căutare care se eschivează de la urmărirea penală.
Cristina Pendea