[ X ]
Doi bărbați au încercat să treacă frontiera cu acte falsificate. Pe numele lor au fost inițiate cercetări penale
27 Ianuarie

Un certificat de vaccinare antiCovid-19 și un permis de conducere, ambele cu semne de falsificare, au fost depistate la trecerea frontierei de stat, transmite CURENTUL.

Cercetați pentru deținerea și folosirea actelor oficiale false sunt un conațional și un cetățean al Ucrainei. Aceștea au fost identificați de către polițiștii de frontieră din punctul de trecere Giugiulești-Galați și Basarabeasca, în ultimele 24 de ore.

În primul caz, cercetat pentru prezentarea la controlul de frontieră a certificatului de vaccinare împotriva Covid-19 neveridic este un șofer de camion în vârstă de 40 de ani, originar din raionul Cantemir.

În rezultatul verificărilor în baza de date, polițiștii de frontieră au stabilit că acesta nu se afla în țară la momentul imunizării. Fiind întrebat despre cele depistate, bărbatul a susținut că nu își amintește când i-ar fi fost administrat vaccinul.

În cel de-al doilea caz, documentat este un cetățean al Ucrainei. Acesta s-a prezentat la ieșire din țară, în punctul de trecere Basarabeasca aflându-se la volanul unui autoturism de model Vaz, înmatriculat în Ucraina.

În procesul de control al actelor de călătorie ale străinului, polițiștii de frontieră au depistat că permisul de conducere al conducătorului auto, care ar fi emis din numele autorităților competente ale Ucrainei, prezintă unele suspecții. În cadrul verificărilor amănunțite a actului cu tehnica specială a fost confirmat bănuiala polițiștilor de frontieră cu privire la fals.

Ca urmare a celor constatate, pe numele conducătorului auto a fost întocmit act de constatare a ilegalității, iar permisul de conducere a fost ridicat și transmis spre examinare.

În ambele cazuri, polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale Sud vor continua cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii privind deținerea și folosirea actelor oficiale false.

Inapoi la arhiva noutaților