Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut o întrevedere, astăzi, cu vicepremierul pentru reintegrare, Vasile Șova, informează CURENTUL.
„În cadrul dialogului am discutat pe marginea chestiunilor fixate în proiectul de Protocol privind bilanțul reuniunii în formatul „5 + 2“, care a avut loc în perioada 8-9 octombrie curent, la Bratislava. În mod separat, am abordat subiectul reluării activității Mecanismului de coordonare a pozițiilor cu privire la soluționarea diferendului transnistrean. Am menționat tendințele pozitive în activitatea acestui Mecanism, din cadrul căruia fac parte reprezentanți ai tuturor structurilor guvernamentale”, a scris șeful statului, pe o rețea de socializare.
De asemenea, Dodon a comunicat că detaliat au examinat subiectele pe care le va discuta cu liderul regiunii Transnistrene, Vadim Krasnoselski la întrevederea, preconizată pentru 29 octombrie. „Totodată am discutat subiecte legate de pregătirile pentru conferința din Bavaria dedicată problematicii transnistrene, care va avea loc la începutul lunii noiembrie, curent”, a adăugat el.
Cristina Gurez