[ X ]
Dodon şi Medvedev s-au întâlnit la Istanbul. Uite ce au discutat!
22 Mai

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut o întrevedere cu Prim-ministrul Federației Ruse, Dmitri Medvedev, la Istanbul, transmite CURENTUL.

În cadrul dialogului, părțile au făcut un schimb de opinii privind situaţia internaţională, precum și au discutat despre relaţiile bilaterale dintre cele două state.

„Igor Dodon i-a mulţumit lui Medvedev pentru rezolvarea problemelor privind exporturile producţiei întreprinderilor moldoveneşti pe piaţa rusă şi soluționarea problemei migranţilor muncitori. Totodată, președintele Moldovei a adresat o rugăminte conducerii Federaţiei Ruse de a urgenta amnistierea migranţilor moldoveni, care au asupra lor încălcări ale articolului 27 al Legii nr.114”, se spune în comunicat.

Potrivit lor, Dmitri Medvedev s-a pronunţat pentru continuarea consolidării şi extinderii relaţiilor de colaborare dintre ţările noastre.

Andriana Cheptine

Inapoi la arhiva noutaților