Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut o întrevedere cu Excelența Sa, Lucy Rebecca Joyce, Ambasador al Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord în Republica Moldova, informează CURENTUL.
Într-o postare pe o rețea de socializare, Igor Dodon a scris că au discutat agenda actuală a relațiilor bilaterale în mai multe direcții importante, apreciind înalt susținerea acordată de Regatul Unit țării noastre în diverse domenii.
„În același timp, am exprimat recunoștință dnei Joyce pentru faptul că guvernul britanic este printre primii parteneri străini care au recunoscut noua guvernare legitimă – majoritatea parlamentară și Guvernul Maiei Sandu. Am menționat că noua guvernare este susținută de majoritatea absolută a populației Republicii Moldova. În context, am asigurat-o pe dna Ambasador de faptul că Parlamentul și Guvernul legitim își vor menține angajamentele față de partenerii externi și vor stabili și promova o politică externă echilibrată între Vest și Est”, a mai scris Dodon.
Andriana Cheptine