Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, și Președintele Republicii Turcia, Recep Tayyip Erdoğan, au semnat astăzi, declarația comună de cooperare strategică între Republica Turcia și Republica Moldova, transmite CURENTUL.
Igor Dodon a declarat că, între Turcia și RM sunt relații prietenești, diplomatice, de mai bine de 26 ani.
„Avem semnate peste 60 de acorduri bilaterale, iar astăzi este o zi istorică pentru relațiile noastre bilaterale, deoarece am decis să creăm un Consiliu de cooperare strategică între statele noastre. Turcia este partenerul strategic al RM, care la diferite etape a jucat, joacă și sunt ferm convins că va juca un rol important nu doar în regiune, dar și pentru RM. Turcia a jucat un rol extrem de important, atunci când a fost soluționată problema de la sudul țării și a fost creată Autonomia Găgăuză. Prin acest suport, prietenii, partenerii noștri din Turcia au contribuit la statalitatea RM”, a precizat el.
Totodată, Igor Dodon a menționat că „noi avem relații bune în toate domeniile”. „Anul trecut comerțul bilateral a fost de peste 400 milioane de dolari, sper că în acest an vom depăși cifra de jumătate de miliard. Și cum am convenit, obiectivul nostru pentru următorii ani este de peste un miliard de dolari comerț bilateral. Salut activitatea investitorilor turci în RM, avem peste 1300 de întreprinderi cu capital turcesc și Turcia este pe locul 3 după numărul de întreprinderi mixte străine în RM. Sperăm că investițiile vor urma. Mulțumesc pentru asistența financiară și tehnică acordată RM! Pe parcursul a 24 ani, Turcia, prin diferite proiecte, a contribuit cu investiții, este vorba de suport nerambursabil, de peste 80 milioane de dolari. Găgăuzia este puntea de legătură între Turcia și Moldova, puncte de prietenie. Turcia, pentru noi, este un exemplu, în ceea ce ține de a apăra interesul național și de a crea dezvolta relații bilaterale, în primul rând, reieșind din interesul național”, a precizat Dodon.
La rândul său, Recep Tayyip Erdoğan a afirmat că se află în RM în urma vizitei oficiale făcută de Președintele Dodon în Turcia.
„Sunt foarte fericit de a mă afla aici. Vă mulțumesc pentru înaltul grad de ospitalitate cu care am fost primit. Astăzi am avut o întrevedere tête-à-tête, după care între delegații am discutat în detaliu toate relațiile noastre bilaterale. Așa cum și am discutat, ocrotirea unității și suveranității teritoriale RM este foarte importantă pentru noi, nu doar pentru a continua pacea și prosperitatea din țară. Noi ne dorim și vă susținem soluționarea neînțelegerii din zona transnistreană pe căi și principii de pace. Declarația de parteneriat strategic nu este doar o singură hârtie, astfel relațiile noastre vor sări plasa și vor ajunge la nivelul de parteneriat strategic. Astfel, între țările noastre se va înființa mecanismul care trebuie pentru dezvoltarea relațiilor strategice și, la cum știți, atunci când este necesar, prietenii se susțin reciproc”, a punctat Erdoğan.
Referindu-se, la reconstrucția clădirii Președinției, Recep Tayyip Erdoğan a menționat că proiectul acesta nu este altceva decât un simbol al prieteniei dintre țările noastre. „Nu înțeleg de ce există unele comentarii negative pe acest subiect, acest proiect nu este altceva decât un simbol al importanței pe care o acordăm ca țară – Moldovei, este simbolul prieteniei al poporului turc față de poporul Moldovei. Turcia va continua să fie alături de RM, așa cum a fost și în trecut”, a conchis Erdoğan.
De menționat că, după conferință de presă, ambii Președinți au participat la ceremonia de dezvelire a plăcii inaugurale de dare în exploatare a clădirii Președinției și au plantat doi copaci în curtea Președinției.
Andriana Cheptine