Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a transmis astăzi un mesaj de felicitare Angelei Merkel, Cancelar Federal al Republicii Federale Germania, informează CURENTUL.
Igor Dodon i-a adresat „cele mai cordiale felicitări cu prilejul realegerii în înalta funcție de Cancelar Federal al Republicii Federale Germania, însoțite de urări de succes în exercitarea responsabilului mandat încredințat”.
„Folosind această ocazie deosebită, țin să-mi exprim încrederea că relațiile de prietenie și cooperare dintre ţările noastre se vor consolida și în continuare în cele mai diverse domenii de interes comun. Am ferma convingere că, prin avansarea contactelor politice bilaterale, parteneriatul dintre Republica Moldova şi Republica Federală Germania va deveni şi mai consistent, reflectând în totalitate sarcinile ambiţioase de dezvoltare ale ambelor noastre țări la etapa actuală. Împreună cu alese gânduri de sănătate și realizări frumoase în activitatea Dumneavoastră de mare responsabilitate, Vă rog să acceptați, Excelenţă, expresia înaltei mele considerații”, se mai spune în mesaj.
Andriana Cheptine