[ X ]
Dodon a refuzat promulgarea Codului serviciilor media audiovizuale. Reacția lui Candu
6 Noiembrie

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a refuzat să promulge Codul serviciilor media audiovizuale, iar Speakerul Andrian Candu a venit cu o reacție, informează CURENTUL.

Președintele RM, Igor Dodon, i-a scris Speakerului Candu despre refuz, precizând și argumentele.

„Analiza prevederilor respectivului Cod a permis identificarea unui șir de norme ce comportă carențe, despre care voi relata în cele ce urmează: În lumina art. 5 alin (2) se instituie cercul informațional determinat din care pot proveni serviciile și programele de televiziune. Or, potrivit acestor prevederi, programele audiovizuale achiziționate urmează să aibă proveniență fie strict europeană, fie a statelor membre ale Convenției europene privind televiziunea transfrontalieră. În alura acelorași obiecții, remarcăm prevederile art. 17 alin. (14), care, având scopul declarat – protejarea spațiului audiovizual național, instituie reglementări care concentrează și monopolizează spațiul mediatic cu programe de televiziune și radio cu conținut informativ-analitic, militar și politic, produse în statele membre ale UE, SUA și Canada, precum și cele care au ratificat Convenția europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră. Or, acest rastru cuprinde doar un procent nesemnificativ de surse informaționale produse în cele 190 de state ale lumii, limitând astfel accesul consumatorului autohton la produsele media de altă proveniență.

În aceeași ordine de idei, Codul reduce arealul spațiului cultural, menționând că va reflecta exclusiv diversitatea culturală națională și pe cea europeană. Or, conceptul noțiunii „cultură” coroborat cu cel al noțiunii „diversitate” combat, prin definiție, delimitarea unui mediu informațional îngust și strict determinat. Reiterăm că, prin hotărârea sa, nr. 17 din 6 decembrie 2012 pentru controlul constituționalității unor prevederi din Codul audiovizualului al RM nr. 260 –XVI din 27 iulie 2006, Curtea Constituțională a reținut că orice restrângere a libertății de exprimare și de informare nu este justificată dacă nu se poate dovedi în mod convingător că este necesar într-o societate democratică”, se spune în scrisoarea Președintelui.

În replică, într-o postare pe o rețea de socializare, Speakerul Andrian Candu a menționat că libertatea presei este un subiect în afara contextului electoral.

„Președintele Igor Dodon a adus argumentele sale pe câteva pagini încercând să justifice refuzul de promulgare a Codului serviciilor media audiovizuale. Eu am un singur argument care le acoperă pe toate – proiectul transpune în premieră în legislația națională normele UE de reglementare în domeniu și a fost elaborat de specialiști, nu de politicieni. Libertatea presei este un subiect în afara contextului electoral și așa va rămâne”, a scris Candu.

Andriana Cheptine

Inapoi la arhiva noutaților