Programul de Ajutor Social va acoperi un număr mult mai mare de familii defavorizate. Guvernul a dat aviz pozitiv proiectului de lege, care prevede reformarea Programului de Ajutor Social. În prezent, în Republica Moldova locuiesc cca 120 mii de familii extrem de sărace și doar 26% din numărul acestora beneficiază de suport din partea statului, informează CURENTUL.
Inițiativa legislativă își propune să îmbunătățească Programul, astfel încât să acopere familiile defavorizate care astăzi nu beneficiază de ajutor social și, totodată, să eficientizeze acordarea ajutorului social, printr-o direcționare mai țintită și prin utilizarea acestuia ca un mecanism de stimulare a angajării persoanelor vulnerabile apte de muncă.
De asemenea, reforma își propune să crească ponderea familiilor cu copii care au acces la Program, prin majorarea venitului lunar minim garantat pentru fiecare copil și a plafonului de eligibilitate a veniturilor pentru salariații cu copii.
Conform datelor BNS, din cele 20% cele mai sărace gospodării din țară, fiecare a doua este o familie cu copii. În același timp ponderea familiilor cu copii în totalul beneficiarilor de ajutor social reprezintă doar 37%.
În același timp, reforma propune reducerea graduală a cuantumului ajutorului social și limitarea duratei aflării șomerilor în Program. Astfel, se urmărește stimularea încadrării persoanelor apte de muncă, care sunt beneficiare de ajutor social. În prezent, ponderea șomerilor incluși în Program este destul de mare – din cei 28,2 mii de șomeri înregistrați la ANOFM în 2021, aproape 8 mii erau beneficiari de ajutor social în decembrie 2021.
În plus, reforma introduce alte câteva modificări: diferențierea mărimii venitului lunar minim garantat în cazul persoanelor cu dizabilități în dependență de gradul de dizabilitate stabilit.