Dmitri Torner, lider al Partidului „NOI – Noua Opţiune Istorică”, consideră că alegerile deputaţilor Adunării Populare a Găgăuziei, care au fost fixate pentru data de 22 martie 2026, și posibilele alegeri anticipate ale bașcanului trebuie să fie maximal libere și corecte.
„S-ar părea că aceste alegeri regionale sunt importante doar pentru locuitorii autonomiei, dar nu este aşa. Ele sunt de maximă importanţă pentru Republica Moldova, în general şi cred că acest lucru va ieşi clar în evidenţă în lunile următoare. Nu este un secret că relaţiile dintre Chişinău şi Comrat sunt destul de încordate şi, în rezultat, au de suferit toţi. Astfel, autonomia găgăuză nu beneficiază de suportul autorităţilor centrale în măsura în care ar fi beneficiat dacă relaţiile erau bune, iar autorităţile centrale constată că sunt restanţiere la capitolul stabilitate internă. De aceea, este logic să deducem că autorităţile centrale mizează că, în rezultatul alegerilor din Adunarea Populară, dar şi a eventualelor alegeri anticipate ale Başcanului Găgăuziei, să apară premise pentru un dialog eficient şi în interes reciproc. Probabil, acelaşi lucru şi-l doresc şi locuitorii autonomiei găgăuze. Pentru că ei au resimţit din plin efectele dureroase ale confruntării dintre Chişinău şi Comrat din ultimii ani. Dar, una sunt dorinţele şi cu totul alta – realităţile. Şi ele numaidecât trebuie luate în calcul, analizate, făcute concluziile de rigoare şi de acţionat corespunzător”, scrie Torner pe pagina sa oficială.
Policianul consideră că, „și Chişinăul, şi Comratul trebuie să facă totul ca alegerile să fie maximal libere şi corecte, iar rezultatul lor să reflecte întocmai voinţa alegătorilor din autonomie”.
„Oricare altă abordare va fi contraproductivă şi va pune bazele unor noi tensiuni între Chişinău şi Comrat. Doi – şi politicienii de la Chişinău, şi cei de la Comrat trebuie să trateze aceste alegeri nu doar prin prisma intereselor politice pe care le au, dar şi prin prisma interesului naţional. Iar interesul naţional spune că Republica Moldova are nevoie de stabilitate mai mult ca oricând. Mai ales acum, când suntem destul de aproape de aderare la Uniunea Europeană. Trei – şi politicienii de la Chişinău, şi cei de la Comrat trebuie să stabilească limite clare, care să nu fie trecute minimum în lunile următoare. În alegeri, deseori emoţiile iau locul raţiunii, iar stabilirea acestor limite ar fi o garanţie în plus că raţiunea va prima tot timpul. Despre ce limite e vorba? Începând de la limite de comportament şi la capitolul declaraţii, teme, subiecte ce pot (sau nu pot) fi abordate şi terminând cu utilizarea resurselor administrative (atât de o parte, cât şi de alta). Patru – şi politicienii de la Chişinău, şi cei de la Comrat trebuie să ajungă la o înţelegere mutuală că alegerile din autonomia găgăuză sunt o chestiune internă, iar încercările de „internaţionalizare” trebuie combătute din start cu toată fermitatea.
Efectele „internaţionalizării” alegerilor din Găgăuzia pot fi devastatoare şi pentru autonomie, dar şi pentru Republica Moldova, în general. Cinci – şi politicienii de la Chişinău, şi cei de la Comrat trebuie să pornească de la premisa că alegerile din autonomia găgăuză sunt primul pas spre restabilirea normalităţii, iar conştientizarea acestui fapt ar trebui să genereze acţiuni pe măsură.
Desigur, şirul reflecţiilor de acest fel poate fi continuat, dar, dacă s-ar respecta măcar condiţiile enunţate de mine mai sus, deja va fi bine. Acestea sunt realităţile, iar perspectivele depind deja de modul în care vor acţiona toţi cei implicaţi într-o formă sau alta în alegerile din autonomia găgăuză”, consideră Dmitri Torner.