[ X ]
Discuții la București despre crearea unui spațiu informațional comun cu R. Moldova: „Basarabia e infectată de știri din Rusia”
7 Februarie

La București are loc masa rotundă privind subiectul creării și consolidării spațiului informațional comun România – Republica Moldova, transmite CURENTUL.

În cadrul discuțiilor, participanții au discutat despre spațiul mediatic din R. Moldova și cum poate România contribui la diminuarea propagandei ruse.

„Azi vrem să lansăm punți mediatice pentru Prut. Să construim un spațiu în care jurnaliștii dintre cele două țări să poată să comunice și să facă proiecte comune, să gândească politici editoriale în comun etc. Acest spațiu este vital pentru România și R. Moldova. România trebuie să susțină presa independentă din R. Moldova din punct de vedere financiar. Spațiul informațional comun este gândit să contracareze manipularea rusească, să conducă la reflectare pentru europenizarea și democratizarea R. Moldova”, a spus deputatul PNL, Matei Dobrovie.

Ambasadorul R. Moldova la București, Mihai Gribincea, a salutat inițiativa PNL de a crea un spațiu informațional comun între cele două state. „Dacă cele două state nu vor crea acel spațiu comun informațional, proiectul de integrare europeană va eșua. Spațiul public din R. Moldova este un poligon al propagandei rusești și dezinformării. Circa 80% din știrile vehiculate în spațiul public sunt din Federația Rusă. Crearea unui spațiu comun informațional ar permite românilor din țară să aibă informații corecte despre R. Moldova”, a spus Ambasadorul RM în România.

Președintele PNL pentru Diaspora a menționat că „chiar dacă în R. Moldova au venit guvernări democratice, chiar dacă s-a discutat multe despre această posibilitate, nu s-a făcut nimic. În R. Moldova nu există un post TV transmis din România, spațiul mediatic e infectat de știri din F. Rusă”.

Totodată, președintele PNL, Ludovic Orban, a vorbit despre situația politică din R. Moldova în contextul alegerilor parlamentare.

Participanții la discuții vor propune unele soluții pentru crearea spațiului informațional comun dintre cele două state.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților