Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA), în parteneriat cu Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, a invitat reprezentanții asociațiilor de profil din sectorul zootehnic la dialog, transmite CURENTUL.
Părțile au discutat despre examinarea cererilor de acordare a plăților directe pe cap de animal, în condițiile în care sectorul zootehnic a fost puternic afectat de secetă în vara anului trecut, iar ajutorul din partea statului le-ar soluționa o parte din problemele cu care se confruntă.
În debutul evenimentului, directorul AIPA, Vadim Curmei a vorbit despre importanța stimulentelor financiare acordare din Fondul Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural prin prisma noului mecanism de stimulare a crescătorilor de animale.
După primul apel desfășurat, AIPA a recepționat 416 cereri de acordare a plăților directe per cap de animal dintre care 197 – pentru deținătorii de bovine, 128 – ovine și 91 – deținătorii de caprine. De plăți directe per cap de animal urmează să beneficieze 322 deținătorii de animale unici.
„Plata directă per cap de animal se acordă o singură dată pe an, pentru deținătorii de animale cu specia bovine, ovine, caprine. Sunt pasibile spre plata directă animalele înregistrate și exploatate în fermele zootehnice amplasate în extravilan”, a explicat Diana Coșalîc, director adjunct interimar AIPA.
Reprezentanții asociațiilor de profil din sectorul zootehnic au intervenit cu rugămintea ca, în procesul de examinare a cererilor, termenul limită per etapă să fie diminuat. Astfel, în context Vadim Curmei a dat asigurări că, în a doua jumătate a lunii august, AIPA va depune tot efortul pentru a demara procesul de autorizare a plăților pentru solicitanții a căror dosare au fost declarate valide.
Plățile directe per cap de animal vor fi alocate din Fondul Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural și vor contribui la stimularea creșterii și întreținerii a: 13692 bovine (dintre care 3 356 – junci peste 12 luni, 9 167 vaci din rase specializate pentru producţia de lapte şi mixte și 1 169 vaci din rase specializate pentru producţia de carne), 27 967 ovine (dintre care 3 669 – mioare peste 12 luni, 21 258 oi din rase specializate pentru producţia de lapte şi mixte și 3 040 oi din rase specializate pentru producţia de carne), 10 774 caprine (dintre care 1 404 – căprițe peste 12 luni și 9 370 capre).
Menționăm că, în anul 2021 pentru implementarea mecanismului de plată „plăți directe per cap de animal” din Fondul Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural au fost distribuite 80 mil. lei – surse ce urmează a fi virate pe conturile solicitanților de plăți.
Cristina Pendea