Autoritățile vamale din Republica Moldova și România au convenit asupra unui set de acțiuni menite să consolideze cooperarea transfrontalieră între cele două state. Măsurile au fost discutate în cadrul întrevederii Directorului Serviciului Vamal al Republicii Moldova, Sergiu Burduja, cu Marcel Simion Mutescu, Director General al Direcției Generale a Vămilor din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală din România (ANAF), transmite CURENTUL.
Ședința s-a desfășurat astăzi la Chișinău, 30 martie curent, fiind prezent și Bogdan Ionel Floricel, Secretar general adjunct al ANAF.
Implementarea și actualizarea Planului de colaborare bilaterală, reabilitarea infrastructurii celor mai tranzitate posturi vamale, Conceptul privind mecanismul comun de interacțiune în domeniul vămuirii și intensificarea măsurilor de protecție la frontieră împotriva COVID-19 au constituit principalele subiecte de pe agenda întrevederii.
În cadrul discuțiilor, oficialii au evaluat rezultatele implementării Planului de cooperare dintre cele două autorități și au convenit asupra completării acestuia în concordanță cu necesitățile actuale. În acest context, se preconizează ca părțile să dezvolte noi mecanisme de schimb a informațiilor, astfel încât să fie asigurată operativitatea comunicării în vederea prevenirii eventualelor fraude vamale.
Un alt subiect discutat în cadrul ședinței bilaterale l-a constituit stadiul de implementare a proiectului major de investiții ce vizează reabilitarea și modernizarea punctelor de trecere „Sculeni-Sculeni”, „Leușeni-Albița” și „Giurgiulești-Giurgiulești”. Astfel că, în contextul demarării în scurt timp a lucrărilor de reconstrucție la postul vamal Sculeni, Serviciul Vamal a propus redirecționarea traficului spre punctul de trecere al frontierei Lipcani-Rădăuți Prut.
De asemenea, Serviciul Vamal și-a reiterat angajamentul de unificare a eforturilor în vederea intensificării interacțiunii în procesul de vămuire, care va permite facilitarea comerțului, fluidizarea traficului, precum și securizarea frontierei. În acest sens, la sfârșitul anului trecut, a fost elaborat și transmis părții române noul Concept privind mecanismul comun de interacțiune a autorităților vamale în procesul de vămuire în punctele de trecere a frontierei, dezvoltat cu suportul Înaltului Consilier al Uniunii Europene în domeniul vamal și fiscal, Rosario de Blasio.
La finalul întrevederii, părțile au semnat și un Plan de acțiuni în scopul intensificării măsurilor de protecție la frontieră împotriva COVID-19, dar și în vederea fluidizării traficului de Sărbătorile Pascale, în cazul în care se va atesta un număr mai mare al mijloacelor de transport la intrare sau ieșire din țară.
La finele ședinței, Directorul Serviciului Vamal al Republicii Moldova, Sergiu Burduja, a reiterat importanța cooperării dezvoltate de-a lungul timpului cu omologii români, exprimându-și convingerea că parteneriatul dintre cele două state pe dimensiunea vamală va continua cu succes, în spiritul relațiilor de bună vecinătate și susținere reciprocă.
Cristina Pendea