Directorul general al Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), Radu Musteața, a avut o întrevedere cu un grup de experți din cadrul Laboratorului Institutului Național de Evaluare a Riscurilor Alimentare și Veterinare din Lituania, aflați într-o vizită de lucru la I.P. Centrul Republican de Diagnostic Veterinar, transmite CURENTUL.
În perioada 18-22 octombrie 2021, în cadrul proiectului Twinning „Sprijin continuu pentru agricultură, dezvoltare rurală și siguranța alimentelor în Republica Moldova”, specialiștii secției de microbiologie sanitară de la Laboratorul de încercări a produselor alimentare, I.P. CRDV, a cărui fondator este Agenția, au fost instruiți și evaluați de către experții lituanieni.
„Scopul instruirii este pregătirea acestora pentru misiunea de audit a Republicii Moldova în vederea evaluării sistemului de control în vigoare care reglementează producția de carne de pasăre și produse derivate și ouă destinate exportului în Uniunea Europeană, care se va desfășura în regim online, la începutul lunii noiembrie 2021, de către auditorii Directoratului General pentru Sănătate și Siguranță Alimentară a Comisiei Europene”, comunică reprezentanții ANSA.
Instruirile s-au axat pe următoarele aspecte:
– Validarea/verificarea metodelor microbiologice calitative și cantitative;
– Determinarea Campylobacter spp (nuanțe privind tehnica de determinare);
– Controlul microbiologic al mediilor nutritive;
– Determinarea Listeria monocytogenes (nuanțe privind confirmarea Listeria spp și Listeria monocytogenes).
Radu Musteața a mulțumit experților pentru suport, subliniind importanța și impactul benefic al acestor instruiri, în contextul în care Republica Lituania a trecut prin experiența Republicii Moldova, și anume, procesul de conformare la standardele Uniunii Europene.
Cristina Pendea