[ X ]
Directorul Agenției „Moldsilva” a semnat un ordin ce interzice efectuarea tratamentelor silvice cu tăieri rase
15 Martie

Și în acest final de săptămână, Dumitru Cojocaru, directorul Agenției „Moldsilva”, susține că a ținut să fie alături de silvicultorii întreprinderilor din subordine, acolo unde lucrările sezoniere nu prea cunosc clipe de răgaz, în această perioadă, transmite CURENTUL.

Potrivit unui comunicat de presă, sâmbătă, a fost întreprinsă o vizită de lucru la pepiniera Întreprinderii Silvice Călărași, unde s-a discutat cu muncitorii despre salarizare, modalități de stimulare, condiții zilnice de activitate în fondul forestier și dificultățile la realizarea masei lemnoase, aspect elucidat de Ștefan Deleanu, directorul acestei entități silvice din subordinea„Moldsilva”.

Ulterior, după trecerea în revistă a măsurilor obligatorii ce urmează a fi întreprinse din cauza stării epidemiologice legate de COVID-19 și instruirea corespunzătoare a silvicultorilor, s-au efectuat lucrări de plantare a arborilor pe terenuri degradate din vecinătatea satului Sadova.

Duminică, 15 martie, la Ocolul Silvic Ciorești a Întreprinderii pentru Silvicultură Nisporeni-Silva, au fost inspectate parchetele, unde au loc tratamente silvice, cu recoltarea speciei frasin cu vîrsta de 85 de ani. Imediat după exploatările forestiere și petrecerea lucrărilor necesare, acestea vor fi împădurite cu specii valoroase, corespunzătoare tipului natural de pădure din aceste locuri.

Totodată, Dumitru Cojocaru, personal, a verificat dispozițiile-bon, autorizațiile, respectarea normelor de tehnica securității și echipamentul necesar pentru lucrările din cele 3 parchete.

Directorului Întreprinderii pentru Silvicultură Nisporeni-Silva, Grigore Praf, i s-a solicitat efectuarea și finalizarea acestor lucrări până la 1 aprilie, curent, astfel ca până la 15 aprilie să fie plantați arborii din generația nouă.

Directorul Agenției „Moldsilva” a abordat, în discuții cu silvicultorii, aspecte ale campaniei de înverzire din cadrul Zilei Mondiale a Pădurilor, reieșind din restricțiile temporare, ce țin de oprirea epidemiei, și a solicitat respectarea tuturor indicațiilor oficiale și instruirea necesară a angajaților, pentru activitatea întreprinderilor silvice în această perioadă.

În același context, s-a anunțat că, în cadrul Agenției „Moldsilva” a fost semnat un ordin ce interzice efectuarea tratamentelor silvice cu tăieri rase, până în toamna anului curent.

Cristina Pendea

received_503792420213616 received_541582029818008 received_626134634614832 received_1335380396648276 received_212769766596065 received_2729496137170241 received_834040340446569 received_538198163504074 received_143773803612387

Inapoi la arhiva noutaților