Polițista Iuliana Dumitraș a decis că e timpul de o schimbare radicală în activitatea sa, așa că a acceptat o nouă provocare – funcția de director executiv al Asociației Femeilor Antreprenoare din Moldova(AFAM), informează CURENTUL.
„Am ajuns într-un moment în care am conștientizat că sunt pregătită de o schimbare, că am atuurile necesare de a mă dezvolta într-un nou domeniu și pot oferi mai mult comunității din care fac parte. Am optat pentru poziția de Director executiv al Asociației Femeilor Antreprenoare din Moldova(AFAM) și vreau mai întâi să îmi exprim recunoștința Consiliului de Administrare și Președintelui AFAM, doamna Angela Gladei, pentru oportunitatea de a fi parte a echipei și contribui la creșterea potențialului feminin în domeniul antreprenorial și managerial în Republica Moldova”, a spus ea, pentru CURENTUL.
Iuliana Dumitraș a declarat că motivul care a ghidat-o către această decizie, exceptând dorința de a se lansa pe arena antreprenorială și dragostea de oameni și comunicare, este că, încă din copilărie a fost o norocoasă să o urmărească pe mama sa, pe când avea vârsta de 4 ani, a lansat prima sa afacere, când salariile nu erau achitate câte 6 luni. „A înfruntat greutăți și provocări majore într-o perioada când doamnele erau privite pragmatic, a reușit să se dezvolte prin practici nescrise și investiții fără calcule exacte și evaluări de riscuri. În poziția ce o reprezint, de Director executiv, mă angajez să fiu alături de fiecare membră AFAM în identificarea motivării, împărtășirii cheiței spre succes prin organizarea sesiunilor de networking, instruire, parteneriate și vizibilitate, precum și să realizăm noi inițiative destinate promovării femeilor antreprenoare și în poziții de conducere. Mulțumesc mamei pentru dezvoltarea spiritului antreprenorial, experienței acumulate în cadrul Poliției Naționale și tuturor celor care au contribuit la extinderea propriului meu orizont”, a spus tânăra.
Ea s-a arătat ferm convinsă că, „acest început este de bun augur, iar toate membrele AFAM vor excela în atingerea idealurilor deoarece nimeni nu ne poate înlocui inima și mintea, iar astea sunt resursele de bază pe care le investim fiecare zi de zi în partea personală și profesională, a noastră, a femeilor!”. „Mă regăsesc în viziunea AFAM și îndemn toate doamnele și domnișoarele antreprenoare și în funcții antreprenoriale să fie parte a unei comunități de femei cu istorii de succes în spate și scopuri mărețe în viitor”, a conchis directorul executiv al AFAM.
Cristina Pendea