Candidatul Blocului ACUM la șefia capitalei, Andrei Năstase, susține că, situația economică a Republicii Moldova și a Chișinăului este una îngrijorătoare, transmite CURENTUL.
Într-o postare pe o rețea de socializare, Andrei Năstase a scris că, mediul de afaceri nu a avut până de curând un spațiu prietenos în care să se manifeste, investițiile importante au lipsit, iar deficitele economice au devenit din ce în ce mai mari, de la an la an.
„Locurile de muncă sunt insuficiente, iar acelea care există sunt plătite foarte prost. Lipsa unor afaceri serioase și corecte a văduvit întreg ecosistemul de venituri pentru oameni, pentru familiile acestora. Vom acorda o importanță deosebită acestui capitol și vom face tot ce este legal posibil pentru a oferi oamenilor de afaceri un mediu administrativ și fiscal predictibil și sigur pentru investiții și pentru crearea de noi locuri de muncă”, a scris el.
În context, Andrei Năstase a enumerat și câteva direcții de acțiune:
· Asumarea unui cadru administrativ predictibil, stabil, prietenos pentru mediul de afaceri.
· Dezvoltarea parteneriatul public-privat ca soluție pentru reconstrucția economică a Chișinăului.
· Asumarea investițiilor în infrastructura pentru parcuri industriale și centre de dezvoltare a afacerilor.
· Lansarea unui program de granturi pentru antreprenori din business-ul mic și mijlociu.
Andriana Cheptine