[ X ]
Din ce țări sunt vizitatorii Parlamentului RM
20 August

4 500 de persoane au efectuat vizite de informare la Parlamentul Republicii Moldova de la începutul acestui an. Datele se conțin în bilanțul statistic al instituției pentru sesiunea parlamentară de primăvară, informează CURENTUL.

10% din totalul vizitatorilor au fost cetățeni străini. „Printre cei mai activi vizitatori ai Parlamentului Republicii Moldova au fost cei din România, Marea Britanie, Spania și Portugalia. Parlamentul a fost vizitat și de cetățeni din Chile, Argentina, Mexic și Columbia. Pentru vizitatori au fost organizate 172 de tururi ghidate. La circa 50 de vizite, oaspeții au discutat cu deputații, iar în 15 cazuri vizitatorii au asistat la ședințele plenare ale Parlamentului”, se spune într-un comunicat de presă.

Totodată, cele patru Oficii Teritoriale de Informare ale Parlamentului (OTIP) au organizat întâlniri cu deputații, sesiuni de informare, ateliere de lucru și seminare cu circa 9 000 de persoane.

„4 900 de persoane au participat la cele 179 de întâlniri cu deputații și audiențe, iar alte peste 4 500 de persoane au fost implicate în acțiuni de informare și alte activități. De la lansarea vizitelor de informare în Parlament, peste 23 000 de persoane au vizitat Legislativul. Oficiile Teritoriale de Informare ale Parlamentului își au reședința în municipiile Orhei, Edineț, Comrat și orașul Leova”, se mai spune în comunicat.

Andriana Cheptine

Inapoi la arhiva noutaților