[ X ]
Din 22 octombrie va fi dat startul sezonului termic în Capitală
19 Octombrie

Din 22 octombrie va fi dat startul sezonului termic 2021-2022 pentru toți consumatorii din municipiul Chişinău, transmite CURENTUL.

O dispoziție în acest sens a fost semnată astăzi de Primarul general al Capitalei, Ion Ceban, în condițiile în care pe parcursul a trei zile consecutiv, în intervalul orelor 18:00-06:00, valorile de temperatură înregistrate se mențin la limita de +10 grade.

Până în prezent, toate cele 132 de grădiniţe din capitală au fost conectate la agentul termic livrat centralizat. Cât privește instituţiile de educaţie timpurie din suburbii, din cele 27 de grădiniţe, 10 beneficiază deja de agent termic, iar restul urmează să fie conectate în perioada următoare.

Cât priveşte instituțiile de învățământ preuniversitar, din cele 107 edificii (școli, gimnazii, licee), 53 primesc agent termic livrat centralizat, iar restul instituțiilor urmează a fi conectate.

Măsura este aplicată la solicitarea managerilor școlari, în funcţie de temperaturile din interiorul fiecărei unități educaționale. Unii directori de școli, de regulă, solicită conectarea la agentul termic după revenirea copiilor din vacanța de toamnă, către data de 1 noiembrie.

Cu referire la instituțiile medicale municipale, sunt conectate la încălzirea centralizată 22 de instituții din totalul de 64.

De asemenea, este livrat agent termic centralizat în 167 de blocuri de locuințe din capitală, din totalul de 2710, la solicitarea gestionarilor fondului locativ.

Responsabil de conectarea la agentul termic este S.A. „Termoelectrica’’, de comun acord cu S.A. „Apă-Canal’’.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților