Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor(ANSA), atenționează consumatorii, și pe de altă parte producătorii, importatorii, distribuitorii, operatorii din sistemul de retail și de alimentație publică, referitor la intrarea în vigoare a Legii privind informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare, începând cu 12 ianuarie 2019, transmite CURENTUL.
Amintim că principalele prevederi se referă la faptul că etichetele produselor alimentare vor trebui să conțină informații privind protecţia sănătăţii consumatorilor şi utilizarea sigură a unui produs alimentar. În mod special, acestea se referă la informaţii privind însuşirile legate de compoziţie care pot dăuna sănătăţii anumitor grupuri de consumatori, data durabilităţii minimale, condiţiile de păstrare şi de siguranţă a utilizării sau efectele asupra sănătăţii, inclusiv riscurile şi consecinţele legate de consumul dăunător şi periculos al unui produs alimentar.
În acest context, ANSA solicită conformarea operatorilor din sistem prevederilor Legii şi aplicarea măsurilor necesare întru implementarea acesteia.
Cristina Parfeni